Sf.Cuv.Parascheva ocrotitoare a Moldovei

    Cum îi vom urma pe sfinţi dacă nu îi cunoaştem? Cât de mult putem să iubim pe cineva despre care ştim prea puţine lucruri?

   În timp ce cunoaştem o mulţime de amănunte despre viaţa oamenilor politici, a vedetelor, vieţile sfinţilor ne sunt prea puţin cunoscute. Este drept că Dumnezeu a îngăduit ca unele să rămână ascunse. Dar este de datoria noastră, ca ortodocşi de neam român, să ne cunoaştem sfinţii şi marile personalităţi prin care Dumnezeu a povăţuit poporul nostru de-a lungul istoriei. Cine oare a contribuit mai mult la luminarea noastră duhovnicească decât sfinţii care au agonisit Duhul Sfânt întru ei şi, prin Acesta, L-au făcut pe Dumnezeu cunoscut poporului?

În această rubrică vom prezenta atât sfinţii români şi cei de alt neam ale căror moaşte au ajuns în ţara noastră, cât şi marile personalităţi prin care Dumnezeu ne-a condus în istoria duhovnicească a chemării tuturor popoarelor spre Împărăţia Cerurilor.

     Sfânta Parascheva, ocrotitoarea bulgarilor

   Imperiul Româno-Bulgar a fost întemeiat în 1186, de către fraţii Petru şi Asan. În 1185, aceştia au organizat o răscoală împotriva dominaţiei bizantine şi au declarat oraşul Târnovo drept capitală a celui de-al doilea Imperiu Bulgar. În 1238, Împăratul Ioan Asan al II-lea a strămutat moaştele Sfintei Parascheva din biserica Sfinţilor Apostoli în Târnovo, care devenise şi reşedinţa noului patriarh al bulgarilor. Cercetătorii afirmă că această strămutare s-a făcut în ziua de 14 octombrie, care va deveni ziua de pomenire a Sfintei Parascheva. Binecredinciosul împărat a ieşit în întâmpinarea moaştelor la patru kilometri distanţă de Târnovo, împreună cu mama sa Elena, soţia sa Ana şi cu Patriarhul Vasilie al Târnovei, cu demnitari şi credincioşi. În scurt timp, Sfânta Parascheva a ajuns foarte iubită de bulgari, fiind cinstită ca apărătoarea capitalei şi a ţării.

Salvați Natura....

           

                   Natura un spațiu al tuturor.Protejați-l

                    
                     Natura ne dăruiește cu bucurie și simplitate, din plin, necondiționat, toate bunurile sale. Dar, de cele mai multe ori, omul n-a știut sau a uitat să protejeze aceste daruri pentru el și pentru generațiile urmatoare. În condițiile epocii contemporane, caracterizate prin creștere demografică, industrializare și prin acțiunea deseori necontrolată a omului asupra mediului, se pune tot mai acut problema protecției mediului înconjurator. În această problemă latură educativă are un rol determinant. Educația pentru mediu ne privește în egala măsura pe toți, adulți sau copii, iar problema., deși nu e nouă, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau obiectiv în cadrul unor discipline ca știinte, chimie, biologie, geografie,etc.
Dacă ne întrebăm ce șansă are educația pentru mediu într-o lume mânata de interese materiale și ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părasiți de optimism, să fim convinși că, începuta de la cea mai fragedă varstă, educația ecologică are șanse mari. Cei mici trebuie să înțeleagă că pe Terra există interdependența între populația umană și nenumăratele specii de plante și animale, între societate și ciclurile biologice din natură. Aceasta se poate face atat prin lecțiile de la limba romană, cunoașterea mediului, științe, educație plastică, dar și prin activitpțile extracurriculare speciale.
Apoi să-i facem să înțeleagă necesitatea cuceririlor științei și tehnicii care nu trebuie să devină dușmani ai naturii, ci în concordanță cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei ,exploatarea judicioasă a pădurilor, a bogățiilor solului și subsolului, pentru a păstra frumusețile naturale ale munților, curățenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor și implicit omului . Omul este în același timp creație și creator al mediului sau înconjurător, care îi asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale și spirituale.
Elevii trebuie să devină prieteni ai naturii, cu condiția să respecte natura. Aceasta înseamnă azi, mai mult ca oricând, s-o privești ca un adevarat ecolog-cetățean ce dorește nu o natură strivită, cu gândul refacerii ei, ci conștient că apară și conservă una dintre bogațiile cu care noi, românii ne mândrim. Ce ne oferă natura în schimbul prieteniei noastre? Pe lânga bucuria clorofilei, foșnetul arborilor, cântecul păsărilor, susurul apei, atât de poetice și fară de care n-am putea trai, ne dă cel mai prozaic, dar de nelipsit bun, hrana cea de toate zilele. Credeți că acest lucru ar fi posibil dacă ar dispărea Soarele, circuitul apei ân natură. Noi, cadrele didactice, părinâii, politicienii , elevii, trebuie să înțelegem și să acceptam că, oricâtă matematică, fizică, chimie ar ști un absolvent, orice talent economic și spirit de inițiativă ar avea, toate devin inoperabile și inutile dacă trăim o viață precară într-un mediu alterat, sau dacă ne sufocăm progresiv într-un mediu căruia nu mai avem ce-i face.

Arta bizantina...

               

                              Arta Bizantină

                    Salut.Mă numesc Neghină Constantin si am 20 de ani.Una din pasiunile mele este pictura.Eu unul prefer arta bizantină deoarece o consider o pictura vie.Consider că sunt un împătimit al picturii și datorită faptului că tatăl meu este un pictor cu experiență în arta bizantină.De aceea am decis să vă spun câteva lucruri despre arta bizantină.

                   

                 Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu anul 476[1] până în anul 1453.Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a creea reprezentări ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai simbolice. Bizantinii își vedeau arta ca fiind profund naturalistă cu rădăcini ce duceau până la capodoperele lui Fidias, Apelles și Zeuxis.

                Caracteristici generale

           ●   corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorității bazileului. Arta avea rolul de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.
           ●   dualism: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de la Constantinopole și mai exista o componentă populară, specifică mediilor formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două direcții existau influențe reciproce.
         ●    tradiționalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.
         ●    lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.

            Iconoclasmul (secolele VIII-IX)

          Călugării au dezvoltat credința în icoane, acestea devenind un intermediar între credincioși și Dumnezeu. Astfel, icoanele s-au răspândit foarte mult, ceea ce a determinat o reacție împotriva lor. Iconoclasmul este luptă pentru interzicerea icoanelor și a sfintelor moaște. Sunt distruse un număr impresionant de opere de pictură (mai ales icoane), frescă, mozaic. Multe mănăstiri sunt închise, iar călugării iau calea exilului spre Italia, Rusia, Bulgaria, Serbia și Țările Române, unde vor propaga tradiția artei bizantine. În Italia (dar și în celelalte țări), acești călugări construiesc numeroase biserici și mănăstiri decorate cu mozaicuri și fresce. Aceste lăcașe de cult devin focare de cultură bizantină și vor exercita o deosebită influență asupra picturii italiene de mai târziu.